Fazele unei relatii de cuplu
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
Fazele unei relatii de cuplu seamana foarte mult cu fazele dezvoltarii si maturizarii unui copil.Ca sa devina autonom, copilul are nevoie sa treaca prin mai multe stadii. Orice stadiu de dezvoltare presupune un castig si o pierdere. La fel, orice relatie pe care o avem trece prin diverse stadii.
1. Stadiul simbiotic-fuzional
Il regasim inainte de nastere si putin dupa nastere cand copilul si mama sunt inca un tot. La fel, faza de indragostire de o persoana la varsta adulta corespunde fazei fuzionale. Cei care “se indragostesc foarte des” fara a continua dupa dez-indragostire relatia si fara a trece intr-o alta faza, isi doresc sa revina mereu si mereu la stadiul de fuziune cu mama. In timpul vietii intrauterine nu exista Eu si Tu ci Eu sunt Tu si Tu sunt Eu. Aceasta este faza simbiotica, de nediferentiere intre persoane.
Prima faza a unei relatii deseori pentru multe persoane consta in “indragostire”. Indragostirea fulgeratoare, “dragostea la prima vedere” contine: atractie fizica, dorinta sexuala si acel ceva inefabil care deseori e verbalizat asa “parca il/o cunosc de mult timp…”. Asta nu arata decit ca persoana de care ne-am indragostit are trasaturi inconstient si foarte des asemenatoare cu o persoana importanta din viata noastra (parinte, bunic).
Sunt persoane care se indragostesc de mirosul alteia pentru ca le aminteste de copilarie… de mirosul unei persoane dragi din copilarie… Si astfel, indragostirea nu este decit o repetare a unei relatii cu o alta persoana… Cind ne indragostim nu vedem in fata noastra deseori persoana reala care este celalalt, ci ceea ce credem noi si visam ca e celalalt. Ne indragostim pe de o parte de ceva care ne aduce aminte de experientele trecute si de masca celuilalt… insa nu de el cum e cu adevarat.
Psihanalistii spun ca indragostirea de cineva se aseamana cu prima relatie din viata unui om, relatia cu mama de simbioza totala, cind mama si copilul sint un tot. Daca moare mama, moare si copilul. In faza de indragostire sint unii care spun “nu pot trai fara…”. De aceea indragostirea cuprinde ceva irational, pasional, obsesiv in ea. Cind esti obsedat de celalalt, asta nu inseamna dragoste ci boala.
De multe ori dupa faza de simbioza are loc prima criza a cuplului.
Multe persoane se simt atunci abandonate, deziluzionate de partenerii lor, neintelegand de cele mai multe ori ca urmatoarele faze conteaza cu adevarat intr-o relatie. Suntem intr-o comuniune nediferentiata cu persoana de care ne-am indragostit. La modul patologic unele persoane sunt in acest stadiu cand au o adictie (de substanta, de joc). Deseori dupa faza de simbioza unele cupluri se despart, nefiind capabile sa isi vada partenerul asa cum este si sa treaca la o alta faza a relatiei.
Destul de des la terapie vin cupluri aflate in faza simbiotica-dependenta care incep sa aiba probleme cind apare copilul pe lume. Deseori in aceste cupluri femeia se comporta foarte des ca “o mama” pentru sot si cind apare copilul pe lume, “iubita mama” nu mai are timp de “sotul-copil”… Sotul copil isi cauta astfel o alta mama si iubita pentru ca se simte abandonat.
O relatie in aceasta faza seamana cu bungee jumping.
Exista insa si relatii care incep mai realist, fara romantism si indragostire, as spune mai rational, relatie care in timp se transforma in dragoste. Atractia fizica este un ingredient necesar intr-o relatie, insa nu suficient pentru un cuplu. Un astfel de inceput al unei relatii poate avea uneori sorti de izbinda mai mari decit o relatie inceputa furtunos, pasional, deoarece persoanele vad in fata lor persoana reala, nu Partenerul Ideal… din capul lor…
2. Stadiul de dependenta
Copilul dupa nastere este total dependent de parintii lui. Parintele face totul pentru copil si este firesc in aceasta faza de dupa nastere pana la un an. Incet, incet, pe parcurs ce lunile trec, copilul castiga in autonomie, daca este incurajat de catre persoana care il ingrijeste.
Intalnesc multi copii care si la varsta de cinci ani sunt hraniti de parintii. Parintii unui astfel de copil, de obicei sunt foarte anxiosi si isi centreaza intreaga atentie pe acest aspect al vietii copilului. Evident ca pentru un copil de cinci ani, nu mancarea e importanta, ci joaca. El mananca daca simte ca ii e foame si daca este lasat “sa simta” ca ii e foame.
Avem exemple foarte clare de simbioza si dependenta (de diverse tipuri) cand mama doarme in pat cu copilul, cand parintii dorm in pat cu copilul, cand secretara este pe post de mama pentru sef (face si alte lucruri care nu sunt scrise in fisa postului: ii duce copilul la scoala, ii face cafeaua).
Persoanele adulte care raman constant in acest stadiu nu se intretin singure, material si afectiv, au mereu nevoie ca altcineva sa le poarte de grija. Faza de dependenta mai apare cind unul dintre parteneri este bolnav, insa aceea este o dependenta fireasca data de conditiile respective.
3. Stadiul contra-dependentei
Adolescentul se razvrateste si este rebel, insa are nevoie inca de sprijinul parintilor fiind ambivalent intre dependenta si independenta. Se razvrateste, insa tine cont de autoritate. Persoanele adulte care se afla des in acest stadiu pot fi mereu carcotase si critice fata de orice autoritate, insa fac exact “invers”.
Persoanele adulte aflate in stadiile de mai sus, cand trec printr-o situatie de pierdere, fac fata mult mai greu acelei situatii de pierdere, decat o persoana care se afla in stadiul independent. Partenerii care sint in aceasta faza deseori sunt in lupta de putere si fiecare incearca sa demostreze celuilalt ce “tare e el”. Daca unul vrea ceva, celalalt musai vrea alceva, insa nu negociaza ci se cearta continuu.
4. Stadiul independentei
In acest stadiu copilul este capabil sa faca lucruri de unul singur, sa se joace, sa construiasca, sa se ingrijeasca (dupa doi ani copilul capata din ce in ce mai multa autonomie). Ca adulti, putem sa functionam si singuri, chiar daca de multe ori nu ne place. Persoanele care aleg constant acest stadiu raman singure, temandu-se de adevarata intimitate. Sunt genul de persoane care spun “Nu am nevoie de nimeni sa imi satisfaca dorintele”.
In aceasta faza partenerii pot fi chiar indepartati afectiv unul de celalalt si exista riscul sa se ocupe mai mult de servici decit de viata relationala. Aceasta este faza in care unul sau ambii parteneri pot spune “dar oare de ce mi-o fi placut de….?”
5. Stadiul inter-dependentei – maturizarii (iubirea matura)
Copiii care se afla in acest stadiu se simt capabili si valorosi, pot sa isi rezolve singuri problemele si cand nu se descurca singuri cer ajutorul, fara a se simti mai putin capabili sau nevalorosi. In acest stadiu persoana adulta are capacitatea de a face lucrurile singura, se intretine singura, insa cere ajutor cand are nevoie in functie de situatie, adecvat, fara sa se simta dependenta de persoana care ii ofera ajutorul.
Putem fi interdependenti in cadrul unei relatii:
- negociind nevoile proprii, nevoile partenerului/partenerei
- sa ne acceptam limitele noastre si ale partenerului
- sa fim constienti de ceea ce avem de oferit si ceea ce ne ofera partenerul
- putem negocia rolurile in familie in asa fel incat sa fie flexibile: daca unul din parteneri ramane somer, va prelua treburile casnice din familie si celalalt se va ocupa de finante, ca apoi cand se reincadreaza in campul muncii sa renegocieze rolurile.
O relatie in aceasta faza are doi parteneri care stiu cine sint ei insisi, ce vor de la o relatie, ce valori, vise dorinte au, isi asuma responsabilitatea unei relatii si unei familii, se angajeaza ambii in si pentru relatie. O relatie in aceasta faza sigur nu da “senzatiile tari” ale indragostirii, ci e asezata, calma, profunda.
Fazele nu sint batute in cuie. Posibil exista sub-faze pentru fiecare dintre noi
(dedicat lui baby)
de Cristiana Alexandra Levitchi
Psihoterapeut
Cum poti depasi problemele geloziei
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
 |
Cand gelozia devine o problema, atunci incepe cosmarul atat pentru cel care o traieste cat si pentru cel care o suporta.
Cel care traieste gelozia e ca un protagonist dintr-un film, dintr-un serial prost care are mereu ideea ca partenerul il inseala. Degeaba se justifica ceilalti protagonisti ai filmului de nevinovatia lor, gelosul e obsedat de ideea ca e inselat, nu aude nimic. Gelozia inseamna comparatie De mici am invatat sa ne comparam. Tin minte ca mama imi |
zicea mereu ca fratele meu e mai inteligent, mai dezghetat decat mine. A inceput sa citeasca de la varsta de 4 ani, in schimb eu abia pe la 6 anisori, impinsa de la spate, am inceput sa invat literele.
Exista cu siguranta altcineva care are o casa mai buna, mai multi bani, un corp mai frumos, iar cine se compara intotdeauna cu cei din jur este predispus spre gelozie. In loc sa te concentrezi pe ceea ce ai de facut in viata, pe scopurile si obiectivele tale, te concentrezi si iti consumi energia pe celalat, comparandu-te si traind mereu in competitie cu celalalt.
Comparatia este o atitudine prosteasca, multi dintre noi am fost educati si invatati de mici ca “viata e o lupta” si ca trebuie sa fim mereu atenti la cei care sunt MAI buni, MAI destepti sau MAI creativi ca noi… in loc sa fim invatati:
- CUM sa ne dezvoltam toate aceste abilitati la noi
- CUM sa cautam creativitatea din noi
- CUM sa gasim toate resursele si puterea interioara care se afla si sta ascunsa in NOI, nu in cel din fata noastra.
Orice om este unic si incomparabil. Nimeni nu va fi vreodata la fel ca tine si nimeni nu va mai fi vreodata ca tine. La fel nici tu nu vei fi niciodata sau vreodata, la fel ca altcineva.
Daca ai reusit insa sa transformi sexul in iubire, gelozia dispare de la sine
Sexul da nastere la gelozie, si cum nu poti renunta la sex, nu poti renunta nici la gelozie. Daca iubesti cu adevarat pe cineva, iubirea ta e cea mai buna garantie, cea mai buna siguranta pe care o poti avea. Daca persoana resprectiva isi va da seama ca o iubesti nu se va duce la atcineva.
Daca iubesti cu adevarat pe cineva si ai incredere deplina in tine, probabilitatea ca partenerul sa aiba nevoie altcineva scade foarte mult.
Fii atent la nevoile partenerului tau, interiorizeaza-ti sentimentele si vezi ce simti pentru persoana respectiva – daca e iubire pura, curata, gelozia dispare. Oamenii cred ca stiu ce este iubirea. In realitate, multi nu stiu. Din aceasta neintelegere se naste gelozia.
Oamenii cred ca atunci cand iubesti pe cineva, acea persoana iti apartine in totalitate, relatia devine o forma de posesivitate.
Stiu multi barbati care nu-si lasa prietenele sa iasa nici macar pana la coltul blocului, fara sa-i informeze! Acestora vreau sa le spun cu toata sinceritatea: Dragii mei, atunci cand incerci sa posezi o fiinta vie, de facpt ai ucis-o!
Viata nu poate fi posedata. Daca vrei sa te bucuri de ea, tine mainile dechise, nu le inclesta.
Daca fiecare zi care poate fi inceputa si sfarsita cu iubire, intelegere, respect si armonie, tu, gelosule, o transformi in urmariri, reprosuri si ganduri incurcate, devii suspicios la toate reactiile partenerul, sa stii ca mai devreme sau mai traziu, partenerul va cauta intr-adevar pe altcineva, caci tu devi insuportabil.
Iar cand va pleca de la tine, te vei amagi, spunandu-ti ca ai avut dreptate sa fii gelos. In realitate… gelozia ta a adus la acest deznodamant.
Ce trebuie sa faci?
1. Increderea
Nu te teme de ziua de maine si bucura-te din plin de ziua de astazi! Fa din fiecare zi o sarbatoare, si bucura-te din plin ca cineva te iubeste, iubeste fiecare zi din toata inima ta si fi sigur ca persoana iubita nu te va parasi, si va intelege iubirea pe care i-o porti. Numai iubirea va poate pastra impreuna…
Un lucru clar trebuie sa-l ai mereu in gand, atunci cand iubesti cu adevarat ai incredere in tine si in cel de langa tine. Cand gelozia intra pe geam, iubirea iese pe usa. In loc sa-ti investesti energia in analizarea geloziei si in lupta impotriva ei, mai bine investesteti-o in iubire.
Invata sa oferi fara sa primesti ceva in schimb! Roadele le vei culege mai tarziu.
2. Invata sa ceri!
E foarte important sa stii ce-ti doresti si sa stii sa spui asta. Suntem diferiti si nimeni nu ne poate cunoaste nevoile daca nu stim sa le exprimam.
Mie, de exemplu, imi place foarte mult sa mi se faca surprize! Am avut binecuvantarea de a ma naste intr-o familie in care am avut mereu ceea ce mi-am dorit fara a cere ceva. Dar cand l-am cunoscut pe iubitul meu, care a fost invatat sa i se spuna ce are nevoie, am preferat sa tac, pentru ca nu stiam sa cer. Si nu de putine ori ieseau certuri intre noi pentru ca eu taceam… iar el nu stia ce vreau de fapt, si prin urmare nu stia cum sa actioneze.
Intr-o zi i-am spus ca imi plac surprizele si ca mi-ar placea din cand in cand sa mi se faca cate una, cat de mica. Si, in prezent, aproape in fiecare zi primesc cate o surpriza!
3. Creativitatea
Fii creativ si traieste din plin prezentul, din toata inima, ofera surprize! Poti sa-i dedici o melodie, sa-i compui cateva versuri, sau sa iesiti la plimbare, sau la film… ai foarte multe optiuni.
Atunci cand esti indragostit cu adevarat de cineva, nu da inapoi: daca te sperie trairea intense a momentului, asta se va transforma in gelozie.
Trezeste-te in fiecare dimineata, deschide geamul, inspira aer curat si spune: Iubesc si sunt iubit! Fii mereu cu zambetul pe buze, daca ai o atitudine pozitiva si esti mereu optimist(a), va exista mereu dorinta ca cineva sa te aiba aproape, sa se bucure de tine.
Canta, tipa, razi, glumeste, nu lasa orice alta emotie negative sa-ti tulbure linistea.
Cand nu esti gelos, iubirea devine abundenta, neconditionata. Nu mai esti preocupat de cealalta persoana daca merita sau nu iubirea ta. Cine daruieste iubire se simte recunoscator si iubirea lui este acceptata.
4. Comunicarea
- Stabiliti o lista cu comportamente care sunt permise in cuplul vostru, si incercati pe cat sunteti dispusi sa o respectati.
- Daca ceva incepe sa te supere sau deranjeze, vorbeste despre asta si incurajeaza-l si pe partenerul tau sa o faca.
- Daca partenerul este cel care a gresit, fii deschis si asculta-l, fara a te lasa prada supararii si astfel o sa puteti gasi impreuna o solutie.
5. Libertatea in iubire
Nu uita ce-ti spun acum: “Chiar daca intr-o zi, barbatul sau femeia de langa tine, pe care tu il(o) iubesti, isi gaseste pe altcineva, tu gandeste-te ca e FERICIT(A)!”
Nu conteaza daca celalalt e fericit cu tine sau cu altcineva, ceea ce conteaza este doar faptul ca e fericit. De ce sa-i distrugi fericirea? Cine iubeste cu adevarat va fi intotdeauna fericit daca partenerul de cuplu este fericit cu altcineva.
Daca partenerul isi gaseste pe altcineva si tu ai taria sa-i spui: “Esti complet liber sa faci ceea ce vrei tu, si daca tu esti fericit, nu conteaza alaturi de cine, si eu voi fi!”… spune-mi tu, cine ar putea sta departe de un asemenea om?
Telekinezia, puterea de a misca lumea din loc
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
Foto (7)
Cati dintre noi nu si-au imaginat oare, macar o data si chiar fara a fi familiarizati cu numele ori existenta propriu-zisa a fenomenului, cum ar fi sa poata jongla liber si exact dupa bunul plac, cu obiecte de orice natura, marime si consistenta, coordonandu-le cu pricepere prin aer fara ca macar sa se apropie prea mult de ele? Ce elev nu si-a privit macar o data instrumentul de scris, visand cu ochii deschisi cum acesta “danseaza” pe foaia de hartie lasand in urma notitele fara a-i mai obosi mana si ce gospodina nu a vrut doar sa-si priveasca matura facand curat in locul ei? Fantezii copilaresti, escapade ale mintii, pentru noi cei multi. Insa nu pentru a caracteriza produsul imposibil al imaginatiei a aparut termenul “telekinezie”, menit sa inglobeze sub umbrela sa intamplari precum cele de mai sus.
Telekinezia se refera la actiunile mecanice exercitate de la distanta asupra obiectelor materiale. Asadar, este vorba despre un subiect capabil sa miste sau sa loveasca lucruri fara a le atinge. Activitatea consta in deplasarea, ridicarea sau proiectarea la distanta a obiectelor, precum si in emiterea zgomotelor asemanatoare unor ciocanituri sau izbituri. Interesant de observat in toate aceste situatii este ca intotdeauna apare un subiect uman viu. Mereu exista o persoana care declanseaza fenomenul psihokinetic, in absenta acesteia fenomenul disparand. O ilustrare plenara a acestei idei poate fi realizata observand biografia unui astfel de subiect paranormal, rusoaica Nelia Mihailova.
Nelia Mihailova
Naturalistul sud-american Lyall Watson, autor a numeroase tratate despre fenomenele paranormale in termeni biologici, afirma astfel despre femeie: “nimeni nu are mai mult talent si mai multe reusite decat Nelia Mihailova.”Ea s-a nascut la 10 ani dupa Revolutia Rusa, iar la 14 ani lupta pe front impreuna cu Armata Rosie. A fost ranita de un bombardament de artilerie spre sfarsitul razboiului si a durat mult pana si-a revenit din spital. In timpul acestei perioade a inceput sa manifeste facultati stranii. „Intr-o zi eram foarte iritata si bulversata”, isi aminteste ea. „Ma indreptam spre un bufet cand deodata un ulcior a inceput sa se deplaseze spre marginea raftului, a cazut si s-a spart in cioburi”. Apoi tot felul de schimbari incep sa se produca in jurul ei. Obiectele se deplasau singure, usile se deschideau si se inchideau, luminile se aprindeau si se stingeau. Totusi, spre deosebire de majoritatea indivizilor capabili de fenomene tip poltergeist, Nelia si-a dat seama ca, intr-un fel sau altul, ea era responsabila de evenimente si ca ar putea comanda aceasta energie. A reusit s-o declanseze si s-o dirijeze dupa vointa.
Unul din primii care au studiat-o pe Nelia a fost Eduard Naumov, biolog la Universitatea de Stat din Moscova. In cursul unui test efectuat in laboratorul sau, el a imprastiat pe masa continutul unei cutii de chibrituri; Nelia s-a plimbat mainile in mod circular pe deasupra chibriturilor, tremurand de efort, pana cand un grup intreg de bete s-a asezat in sir. Betele s-au deplasat spre marginea mesei, cazand unul dupa altul. Pentru a evita influenta curentilor de aer, eventualele fraude produse prin intermediul filamentelor metalice subtiri sau prin orice alt mijloc, Naumov a pus chibriturile sub un ecran de plexigals; dar Nelia a generat acelasi tip de fenomene. Apoi s-au plasat cinci tigari sub plexiglas si Nelia a aratat ca poate fi selectiva, miscand doar una. Ulterior, tigarile au fost desfacute, pentru a demonstra ca nu au nimic ascuns in ele. Ghenadi Sergheiev, neurofiziolog la Institutul Utomski din Leningrad, a organizat o serie de teste intr-un laborator de fiziologie. Mai intai, Mihailova a fost conectata la un encefalograf si la un cardiograf si i s-au masurat reactiile in stare de repaos. Sergheiev a descoperit ca ea avea in jurul corpului un camp magnetic de 10 ori mai redus decat acela al Pamantului. Faptul a fost confirmat pin examenele intreprinse la Institutul de Meteorologie din Leningrad. De asemenea, Sergheiev a constatat ca Nelia prezenta un tip neobisnuit de unde cerebrale, voltajul produs in partea din spate a capului fiind de 50 de ori mai mare decat cel produs in partea din fata. Experimentul a inceput cu unul dintre cele mai impresionante si mai dificile demonstratii de psihokinezie (PK). S-a spart un ou crud intr-o solutie salina, continuta de un acvariu plasat la 1,80 metri de Nelia, apoi – sub privirile camerelor care inregistrau permanent – ea s-a concentrat pana a reusit sa separe albusul de galbenus si sa le indeparteze unul de altul – act pe care nimeni nu-l va putea pune vreodata pe seama unor fire sau a unor magneti ascunsi.
In timpul demonstratiei, electroencefalograma Neliei dovedea o intensa excitatie emotionala. Se produsese o activitate sustinuta in straturile profunde ale formatiunii reticulate, cea care coordoneaza si filtreaza informatiile in creier. Cardiograma arata o miscare neregulata a inimii, cu aparitia confuziei intre cavitati, ceea ce e tipic pentru situatiile de mare neliniste. Pulsul s-a ridicat pana la 240 batai/minut, de patru ori mai mare decat era normal, si s-au inregistrat niveluri ridicate de zahar in sange precum si tulburari endocrine. Testul a durat 30 de minute in cursul carora Nelia a pierdut aproape un kilogram. La sfarsit se simtea foarte slabita si si-a pierdut temporar vederea. Simtul gustului i se alterase, acuza dureri in brate si picioare, ameteli, si n-a putut dormi mai multe zile.
Iata, deci, ca manifestarile de tip PK se asociaza cu profunde modificari fiziologice ale subiectului paranormal.Fenomenul psihokinetic se instaleaza pe fondul unei puternice stari de stres, cu efecte organice deosebite. Sistemul nervos al Mihailovei era atat de afectat, incat se ajungea pana la pierderea temporara a simturilor fundamentale – subiectul a acuzat orbiri periodice. Obiectele influentate de Nelia Mihailova se comportau de parca erau magnetizate. Subiectul paranormal capabil de manifestari PK actioneaza concomitent si cu egala eficienta atat asupra campului electromagnetic, cat si asupra celui gravitational. De aici provine senzatia de “magnetizare” a obiectelor resimtita de specialistii participanti la experimente.
“Razele rigide”
Dar specialistii nu s-au oprit aici. La inceputul secolului XX, au descoperit un medium de exceptie, numit Eusapia Palladino. Eusapia, care a fost remarcabila teleplasta, era in stare sa dezvolte la distanta o forta de trei ori mai mare decat forta sa reala atestata. Pentru aceasta, ea sustinea ca isi foloseste “dublul ectoplasmatic”; intr-adevar, s-au facut experimente multiple, ce au pus in relatie directa teleplastia cu telekinezia. Conform maturiilor unor participanti la experientele facute cu acest subiect, in tip ce Eusarpia isi exercita forta telekinetica asupra unor obiecte, aparea, in semiobscuritate, o mana ectoplasmatica. Aceasta apuca obiectul si se resorbea imediat, dupa ce indeplinise actiunea telekinetica. Uneori, mana parea o prelungire ori mai multe prelungiri informe. Cercetari speciale au demonstrat ca asemenea prelungiri ieseau din orice parte a corpului Eusapiei si luau orice forma adecvata scopului. Ele puteau fi parghii, tije cu extremitati adezive, brate sau maini. Botazzi le-a denumit “membre mediumnice” si a descoperit ca sunt dotate cu simt. Eusapia avea o raza de actiune limitata la trei metri, dar alti subiecti paranormali depasesc considerabil aceasta distanta.
Din experimentele desfasurate cu ajutorul Eusapiei Palladino, s-a desprins si teoria razelor rigide. Eusapia efectua in mod curent demonstratii de telekinezie, miscand diverse obiecte mici. Ea obtinea relativ simplu performante remarcabile: chiar la lumina zilei, intr-o usoara stare hipnotica, isi plimba mainile deasupra ori imprejurul obiectelor, facandu-le sa se deplaseze. In momentul producerii fenomenului, subiectul declara ca simte o senzatie de frig de-a lungul coloanei vertebrale, precum si “furnicaturi in varful degetelor”. La Palermo, in 1902, a fost vazut un filament aidoma unui fir de par care iesea din mana Eusapiei. S-a tras de el, filamentul s-a intins ca un fir de cauciuc, s-a rupt si a disparut instantaneu. Simultan, Eusapia a simtit o puternica scuturatura nervoasa. Aceste manifestari sunt tipice pentru ectoplasma; prin urmare, s-a dedus ca era vorba despre un fir ectoplasmatic. Este intaia “raza rigida atestata”.
Teoria razelor rigide a fost elaborata de catre psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz in anul 1909, pe baza a numeroase experimente. El a lucrat cu un anumit medium polonez, Stanislawa Tomczyk. Stanislava dobandea capacitati telekinetice sub hipnoza. Pentru a i le testa, Ochorowicz i-a cerut sa opreasca o pendula, care era protejata in cutia ei cu usa de sticla. Subiectul a apasat palmele pe sticla si s-a concentrat. Incet-incet, greul balansier s-a oprit. Apoi, Stanislawa a preluat initiativa; ea a executat, din proprie vointa, urmatoarele experimente:
- a repus in functiune balansierul, prin aceeasi metoda;
- a deschis usa de sticla a cutiei si a oprit din nou pendula, numai prin forta privirii;
- a repus pendula in miscare, pentru a doua oara.
Dar Ochorowicz era interesat de afirmatia Eusapiei, care sustinea ca telekinezia se produce prin fire rigide ectoplasmatice. Asadar, el incepe sa studieze. Alege obiecte greu de ridicat cu fire sau filamente obisnuite: o busola, o minge, un cilindru de sticla (pentru a evita posibilitatea vreunei fraude). Stanislawa, aflata in transa hipnotica, le ridica. Apoi, ridica si mana lui Ochorowicz – care a simtit atunci un suflu rece si contactul unui fir foarte fin. De asemenea, subiectul putea pune in miscare acul unei busole cu capacul inchis si dirija bila la ruleta spre casuta dorita. Totusi, Stanislawa nu putea influenta corpurile ce se deplasau prea repede: de pilda, obiecte aflate in cadere libera.
Teleplastie vs telekinezie
Ochorowicz a descoperit ca “razele rigide” pot trece prin foc (dand o senzatie agreabila subiectului), dar nu pot deplasa un obiect in apa si nici nu pot patrunde printr-o pelicula fina de apa cu sapun. In plus, razele lui Ochorowicz nu sunt deviate de campul magnetic si inchid circuitele electrice. Marind fotografiile facute unor asemenea fenomene facea sa se observe veritabile eflorescente care ieseau din degete si se indreptau catre obiectul de ridicat, adaptandu-se scopului miscarii, in coordonare cu miscarile musculare ale mainii. Telekinezia se petrece insa si fara ectoplasma; ceea ce inseamna ca nu o putem reduce la teleplastie. In cazurile de telekinezie autentica, obiectele sunt deplasate fara niciun soi de mana ori unealta, fie ele chiar ectoplasmatice. Asadar, ori de cate ori un teleplast executa diverse actiuni la distanta cu ajutorul unor membre ectoplasmatice, el nu face psihokinezie. Ori de cate ori un asa-zis spirit misca masa sau zgaltaie tablourile dintr-o camera, el produce o falsa telekinezie.
Pentru adevarata telekinezie, atat spiritul, cat si omul trebuie sa actioneze de la distanta – fara ajutorul ectoplasmei sau al altei substante cunoscute ori necunoscute. Totusi, este important de remarcat faptul ca, in cazul experimentelor telekinetice cu obiecte plasate in vid, fenomenul paranormal nu se putea manifesta.Rezultatul indica doua posibilitati: fenomenul telekinetic are nevoie de prezenta substantei, adica de o oarecare densitate a atomilor in mediul inconjurator. Cand densitatea scade sub o anumita limita, in conditii de vid relativ, fenomenul inceteaza. Sau materialul din care au fost fabricati peretii vasului unde se facea vid ecraneaza, pur si simplu, influenta telekinetica. Asa cum s-a descoperit in unele cazuri, exista materiale care pot altera efectul fortei telekinetice.
De asemenea, in urma experimentelor, s-a constatat ca o modificare a creierului uman printr-o trauma suferita poate modifica un individ obisnuit intr-un ins cu puteri paranormale. Desi nu exista inca date clare, se pare ca respectiva modificare actioneaza o serie de centri neutilizati ai creierului. Prin acesti centri ascunsi, spiritul poate actiona nestingherit asupra materiei. In acelasi timp, activitatea respectivilor “centri paranormali” ai creierului contravine sanatatii organismului. Astfel, sanatatea trupului functioneaza ca o cenzura redutabila; niciun individ, oricat de paranormal, nu rezista la experiente prelungite de telekinezie. Cu exceptia marilor asceti, care si-au infrant trebuintele fizice si isi controleaza deplin sanatatea.
Vorbe fara glas: Cum facem fata pierderilor, separarilor si violentelor din viata noastra
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
Viata se naste din moarte si ambele sunt doua fete ale aceleiasi monede.
Aproape nu exista persoana care sa nu fi trecut printr-o trauma, o pierdere, o separare, fie decesul unei fiinte dragi, fie pierderea unui ideal, pierderea face parte din viata si nu putem s-o ignoram.Deseori, lipsa constientizarii acestor pierderi duc la probleme psihoemotionale si psihosomatice care nu sunt recunoscute ca avand cauza in incapacitatea de a trai acele pierderi.
Cartea de fata nu isi doreste sa fie placuta, insa isi doreste sa fie edificatoare si clarificatoare in acest labirint de traume, dureri, pierderi, separari. O sa descoperiti ce este trauma, ce este o separare, ce este doliul si cum trecem prin el.
Pornind chiar de la nastere noi trecem printr-o trauma. Dupa nastere, incepe un sir lung de etape, schimbari in viata care toate presupun o separare, o pierdere si un castig. Cum sa constientizam daca am trecut cu bine printr-o etapa pentru a putea sa traim cu adevarat o sa descoperiti pe parcursul cartii. A nu parcurge toate etapele unui doliu inseamna a nu te putea desprinde si a nu te implica in viata autentic.
Puteti descoperi in aceasta carte legatura intre pierderi si nastere, intre pierderi si deciziile din copilarie (modul nostru de gindire despre noi, altii si viata), intre perderi si violentele indurate de-a lungul vietii, intre pierderi si arborele genealogic, intre pierderi si dependentele de orice fel. O sa intelegeti ce ne impiedica sa traim doliile si sa mergem mai departe in viata.
Prin introspectie o sa descoperiti cum sa va cunoasteti mai bine sentimentele si cum sa le acceptati pe fiecare, oricit de dureroase si neacceptate social ar fi ele. O sa recunoasteti ideile preconcepute in cazul pierderilor si ideile adevarate despre pierderi. In cele din urma aveti in carte un ghid practic de a trece prin dolii, pierderi si separari.
……………………………………….
Pot fi persoane care spun: eu nu am avut traume groaznice in familie, am avut o copilarie relativ “normala” si am acum o familie “normala”. Chiar daca au avut “norocul” de a fi crescut intr-o familie relativ functionala asta nu inseamna ca nu au simtit niciodata emotii negative fata de cei care i-au crescut. Nu este nevoie musai sa ai un trecut foarte dureros ca sa faci exercitiile de constientizare, acceptare si intelegere a sentimentelor tale.
Chiar si o persoana echilibrata psihologic trece de cateva ori in viata prin pierderi. Pentru acele pierderi are nevoie sa treaca prin doliu. Si pentru o pierdere a unei jucarii sau bijuterii este nevoie de a face travaliul de doliu.
Pentru a trece bine prin doliu avem nevoie sa ne rezolvam unele evenimente din trecut in care noi supravietuitorii si persoana decedata, pierduta din viata noastra am luat parte. Ma voi referi mai ales la relatiile tensionate intre noi si persoana pierduta. Cu cat evenimentele traite cu acea persoana sunt mai traumatizante pentru noi, cu atat procesul doliului poate dura mai mult.
……………………………………………………..
Ceea ce s-a intamplat cu un stramos ne afecteaza pe noi si generatiile ce vin. Preluam de la stramosi fizicul, profesia, modul de relationare cu altii, talentele si capacitatile, calitatile, defectele, slabiciunile, traumele, durerile, capacitatea de a fi fericiti sau nefericiti.
Asa cum se transmit genele se transmit si tiparele de gandire, ideile, sentimentele, stilurile comportamentale, traumele dintr-o generatie in alta. Asa cum exista un inconstient propriu, exista si un inconstient de familie care se preia, mai ales daca membrii familiei respective nu isi recunosc, constientizeaza problemele, trairile si gandurile, nu isi traiesc doliile, le neaga, le tin secrete.
Fiecare urmas nu numai ca preia inconstient caracteristicile familiei sale, ci se simte “dator” sa le duca mai departe, din fidelitate de familie si din speranta naiva ca ar putea sa rascumpere cumva viata stramosilor lui. Descendentul este loial prin alegerea meseriei, alegerea tipului de partener conjugal, alegerea tipului de relatie de cuplu, alegerea bolilor chiar.
Si alegerile aparent opuse inseamna tot fidelitate. Sa spunem ca o femeie a avut un tata alcoolic si isi alege un sot care nu pune alcool in gura. Alegerea ei este rodul unei temeri puternice de tatal ei si de trecut, nu este o alegere constienta si realista. Atata timp cat alegerile noastre sunt conditionate de trecut ele nu sunt libere si autonome.
Orice familie are reguli nescrise, transmise prin atmosfera de familie, prin gestica, mimica, comportamente.
Sunt familii in care se spune “Niciodata sa nu iti arati suferinta, noi trebuie sa fim puternici”, “Niciodata nu se vorbeste despre sex si bani in aceasta familie”, “Nu se vorbeste cu nimeni problemele familiei. “, “Nu vorbim nici intre noi problemele familiei de orice natura: materiale, somatice, emotionale, mentale”, “Nu ne lasam sa simtim si nici sa exprimam emotiile”, “In familia noastra femeile trebuie sa se ocupe de cresterea copiilor”, “in familia noastra nu se plange”, “In familia noastra toti suntem medici din tata in fiu si alta profesie nu exista”, “In familia noastra nu se vorbeste despre tragedii, drame, sex si bani”, “In familia noastra fetele sunt frumoase si barbatii destepti”.
Sunt unele reguli subintelese, niciodata incalcate (de exemplu generatii de femei s-au subordonat barbatilor, au mers si merg inca in spatele barbatului).
De foarte multe ori pe langa atribuirile pe care le fac parintii (“copilul asta e neastamparat”) exista si mesaje contradictorii, incongruente. Parintii doresc ca in societate copilul sa se comporte exemplar si il pun intr-un “pat a lui Procust”, fara ca ei insisi sa treaca prin acel pat a lui Procust. Si cel mai des se observa ca un copil exprima exact defectul pe care parintele nu si-l recunoaste siesi, parintele rejectand exact defectul pe care el il are si nu-l constientizeaza.
Din cauza mecanismului introiectiei, copiii asimileaza si aspira tot ce se intampla in inconstientul parintilor lor, astfel devin cosul de gunoaie toxice ale intregii familii. Cu cat parintele este mai neautonom, mai simbiotic, mai inconstient cu privire la gandurile, sentimentele lui cu atat copilul va fi mai expus preluarii acestora.
De foarte multe ori si adultii fac greu diferenta intre gandurile si sentimentele lor si preluarile de la parinti si este nevoie de o munca profunda de recunoastere si constientizare a ceea ce e al lor si ceea ce e preluat. Alteori alti membrii decat copiii preiau si exprima sentimentele neconstientizate ale altui membru (frecvent femeia exprima deprimarea sotului care se manifesta agresiv si abuziv).
In orice relatie-legatura exista patru faze: atasarea, crearea legaturii, separarea si jelirea. Daca primele doua sunt placute, ultimele doua nu sunt deloc placute, insa sunt foarte necesare pentru urmatoarea legatura.
Daca procesul de jelire nu este realizat, persoana nu va putea sa investeasca intr-o alta legatura si nu se va lega autentic, ci doar ca substitut pentru legatura pierduta. Asa se face ca multe persoane dupa ce ies dintr-o relatie prin despartire de partener, divort plonjeaza imediat, la scurt timp intr-o alta relatie. Ele nu isi traiesc doliul dupa relatia anterioara.
Omul occidental este obisnuit in genere a vorbi despre pierdere, numai in conditiile in care are un deces in familie, cand se desparte de vreun partener-partenera, cand iese la pensie, neluand in seama alte pierderi: pierderea unui inel, pierderea unui zambet, pierderea timpului, pierderea statutului social, pierderea increderii in sine, pierderea sanatatii, pierderea stimei de sine sau imaginii despre propriul corp, pierderea unui gand frumos, pierderea tineretii.
Orice schimbare (fie ea fireasca sau nu: gradinita, scoala, facultate, parasirea cuibului, casatorie, mutarea in alta casa, primul copil, imbatranirea, pensionarea, somaj, deces) implica o separare si o pierdere.
Fiecare persoana trece prin doliu in felul sau. Daca doliul vine dupa o suferinta grea, pierderea e de fapt ca un fel de eliberare si libertate. E normal si firesc sa fie asa si nu altfel. Fazele doliului sunt un reper, nu sunt intotdeauna traite cronologic. Este important sa trecem prin doliu, desi e un proces dureros este foarte necesar si sanatos.
Societatea occidentala a pierdut contactul cu ritualurile stravechi de jelire. Astfel oamenii care trec printr-o pierdere au diverse convingeri disfunctionale, deloc constructive, referitoare la trairea doliului. Doliile patologice, depresiile care apar dupa doi ani de la decesul cuiva, adictiile (fumat, alcool, drog, sex, mancare, munca) nu arata decat ca doliul nu a fost trait real, ci doar simulat.
Unii oameni au impresia gresita ca “Trebuie sa fie puternici si sa nu arate vulnerabilitatea” in cazul doliului. Cred ca ati auzit destul de des, pe cineva care “incuraja” pe altcineva aflat in proces de doliu prin cuvintele: “draga trebuie sa fii tare!”. Aceste cuvinte exprima o conceptie paguboasa care era aplicata mai ales barbatilor, insa mai nou a inceput sa fie spusa si femeilor.
Vedem la inmormantari persoane care fac orice altceva decat sa planga (isi fac de lucru cu punerea mesei si alte rituri concrete, sau se imbata, se poarta ca niste roboti). La tara, aducerea bocitoarelor este o forma de a facilita familia sa isi planga decedatul. Acest obicei catartic nu se realizeaza la oras.
Din pacate mai ales la oras este valorizata neexprimarea emotiilor si “puterea” aparenta a unei persoane, nu autenticitatea personala. A fi puternic in acest context inseamna patologie. Daca iti vine sa plangi, plangi! Exprimarea sentimentelor creeaza premisa pentru depasirea doliului.
Foarte des, cei din jurul persoanei care a suferit o pierdere, nu suporta ei insisi durerea intensa si atunci incep sa respinga acea persoana.
Unele persoane care au suferit o pierdere cred ca nu vor fi ascultate de cei din jur si se inchid in ele. Ar fi de dorit prientenii, rudele, sa nu creada ca supravietuitorul nu sufera sau nu doreste companie, chiar daca declara acest lucru.
Dumnezeu a fost inventat!
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
Erorile filosofiei sunt in cel mai rau caz ridicole, in timp ce erorile comise de religii sunt intotdeauna periculoase, spunea filosoful si istoricul englez David Hume in “Tratatul” sau “asupra naturii umane”. Fervoare mistica, simt al sacrului, iluminare: fiecare stare spirituala se reflecta intr-un fenomen cerebral cat se poate de concret. Pentru ca, in loc sa interpreteze momentele de gratie drept dovada a unei realitati care ne depaseste puterea de intelegere, cea a existentei divine, oamenii de stiinta le privesc si le analizeaza din perspectiva de dovezi ale existentei creierului.
Bazele neurologice ale credintei
Ca atare, surprinzator sau nu, aceeasi zona cerebrala responsabila de cat de religioasa este o persoana este si cea care se activeaza la epileptici in timpul unei crize . Aceasta descoperire este una esentiala din punctul de vedere al intelegerii adevaratelor cauze ale experientelor extraordinare (altfel spus halucinatii), care li se par oamenilor religiosi atat de reale. Prin urmare, explicatia faptului ca unii oameni nu se pot nicicum lipsi de religie este aceea ca au pur si simplu in zona responsabila cu epilepsia si sentimentul religios anumite celule in mod peren excitate, ca si cum ar avea tot timpul un bec aprins in creier.
Emisfera stanga a creierului este cea asociata inteligentei emotionale, situatiilor de calm si seninatate, in timp ce emisfera dreapta se activeaza de obicei in situatii de stres si furie. Emisfera cerebrala stanga a fost multa vreme cea mai studiata de neuropsihologi pe baza implicarii ei in procesele de dezvoltare a limbajului, asadar a valorii ei in studiul leziunilor cerebrale. De altfel, inca din anul 2500 i.Hr., medicii egipteni semnalau legatura stransa dintre dereglarile de limbaj si paralizia partii drepte a corpului.
In ceea ce priveste nivelurile ridicate de elaborare cognitiva, aceasta emisfera pare a dispune si de un soi de specializare in procesele de analiza si incadrare in categorii: capacitatea de a descompune analitic o configuratie globala in elementele ei constitutive, fie ca e vorba de o figura, o problema sau un concept.
Emisfera dreapta a creierului nu este insa nici ea o simpla cutie goala ce serveste exclusiv la a ne umple de nervi. Fara ea am fi niste roboti. A fost cel mai probabil mai putin studiata din cauza aparentei lipse a simptomelor in cazul leziunilor cerebrale, si doar de cativa ani ii sunt analizate particularitatile in ceea ce priveste prestatiile vizual-spatiale. Aceasta emisfera pare fi corelata in principal partii afective si emotionale a comportamentului si, luand in considerare aspectul filogenetic, unele experimente au demonstrat ca emisfera dreapta a sobolanului are un rol predominant in comportamentul agresiv; in plus, a fost postulata si existenta unei relatii intre reactiile de frica, atac, lupta si fuga (care la predecesorii nostri erau strans legate de apararea teritoriului) si capacitatea de a organiza o reprezentare mentala a spatiului fizic.
Budistul din laborator
Ca la orice sedinta de meditatie care se respecta, inainte de aseza in pozitia lotus, calugarul budist incepe prin a aprinde lumanari si a arde betisoare de iasomie. De-abia apoi se poate concentra pentru a se elibera de dorinte, temeri si alte senzatii trupesti. De aceasta data insa, el are infipt in bratul stang acul unei perfuzii si la indemana un cordon de care sa traga atunci cand ajunge la apogeul starii de meditatie. La celalalt capat, Andrew Newberg, cercetator la Universitatea din Pennsylvania, sesizeaza miscarea si injecteaza in perfuzie o substanta de contrast. Apoi conecteaza pacientul la o masinarie numita Spect, care permite vizualizarea imaginilor cerebrale, reducand senzatia pe care omul o incearca, aceea de a fi totuna cu universul, la niste date afisate pe un monitor.
Se intampla in 2001, iar Newberg detecta atunci un soi de “black out” al alimentarii cu sange in zona posterioara a encefalului, cea care guverneaza perceptia asupra supraeu-lui si a lumii; altfel spus, descoperea carugaciunile si meditatia induc la nivel neurologic ideea de uniune a persoanei cu creatorul, printr-o senzatie “cat se poate de reala”.
Neurologii au fost primii care au studiat experienta religioasa, descoperind o legatura intre epilepsia lobului temporal si desteptarea neasteptata a unui interes religios la pacienti. Intr-o carte publicata tot in 2001, Newberg impreuna cu Eugene d’Aquili stipula ca experientele spirituale sunt consecinta inevitabila a configuratiei cerebrale (“creierul uman a fost configurat din punct de vedere genetic sa incurajeze credinta religioasa”).Ca atare, chiar si simpla rugaciune are un efect deosebit la nivel cerebral.
In alta ocazie, in imaginile inregistrate de Spect la calugarite franciscane aflate in timpul rugaciunii s-a observat o reducere a activitatii in aria “delegata” cu orientarea, care le dadea maicutelor un sentiment “tangibil” de uniune cu divinitatea. In concluzie, spun Newberg si d’Aquili in “Why God won’t go away” (De ce Dumnezeu nu va disparea).“senzatia ca eul iti este absorbit in interiorul a ceva mai vast nu deriva dintr-o constructie emotionala sau dintr-un gand pios”: la baza ei stau evenimente neurologice.
Este credinta o iluzie neurologica?
Neuroteologia, termen lansat tot de Newberg si d’Aquili, explica asadar felul in care comportamentul ritualic suscita stari cerebrale din care deriva o vasta gama de senzatii umane, de la sentimentul apartenentei la comunitate la captarea unei uniuni spirituale profunde. (Litaniile de exemplu, genereaza un sentiment de calm si relaxare interpretat de credinciosi drept seninatate spirituala, in timp ce dimpotriva, anumite dansuri mistice provoaca o stare de hiperexcitatie in masura sa le dea participantilor senzatia ca sechestreaza intreaga energie a universului).
Cumva, aceste ritualuri reusesc sa declanseze tocmai acele mecanisme cerebrale care ii fac pe credinciosi sa-si interpreteze senzatiile ca probe ale existentei lui Dumnezeu. Se pare ca, focalizand atentia asupra mintii, ele blocheaza perceptiile senzoriale, inclusiv pe cele folosite de zona insarcinata cu orientarea pentru a stabili granitele eu-lui, acesta fiind de altfel si motivul pentru care chiar si oamenii necredinciosi se emotioneaza in timpul slujbelor religoase. “Atata vreme cat creierul uman va avea structura pe care o are, Dumnezeu nu va disparea”.
Pe de alta parte, faptul ca experientele spirituale pot fi asociate unei activitati neurale nu inseamna e vorba de iluzii neurologice, mai preciza la acea vreme Newberg: “Ar fi ca si cum am atribui unei iluzii placerea pe care o simtim cand mancam o felie de tort. Nu exista o modalitate pentru a stabili ca schimbarile neurologice asociate unei experiente spirituale inseamna ca experienta respectiva este generata de creier sau dimpotriva, creierul este cel care percepe o realitate spirituala.”
Unii sunt totusi convinsi ca, in realitate, aceleasi regiuni cerebrale implicate in experienta tortului creeaza si experientele religioase. Cand imaginea unei cruci sau a unei torah provoaca o senzatie de respect religios, cauza trebuie asadar cautata in zona cerebrala predispusa asociatiilor vizuale, care interpreteaza ceea ce ochiul vede si leaga imaginile de emotii si amintiri. Viziunile nascute in timpul unui ritual sau rugaciune sunt generate si in zona asociativa: stimularea electrica la nivelul lobilor temporali produce viziuni, iar epilepsia (descarcari anormale de activitate electrica in regiunea lobilor temporali) duce la extrem acest fenomen.
La ora actuala, radacinile biologice ale experientei religioase fac obiectul speculatiilor mai multor discipline, de la antropologie la psihologia evolutionista si la genetica. Teoria cea mai acreditata, din punctul de vedere al neurostiintelor, este aceea conform careia comportamentul religios si respectivele credinte ar fi “un subprodus al evolutiei”; iar potrivit asa-numitei Teorii a Mintii (Theory of Mind), totul porneste de la capacitatea noastra de a ne concepe semenii ca fiinte in stare sa gandeasca.
In decursul ultimilor 10-15 ani, plecand de la descoperirea neuronilor-oglinda in creierul macacului, numeroase cercetari au modificat profund atat modul traditional de a concepe relatia intre perceptie si actiune, cat si rolul pe care perceptia si actiunea il au in constructia cunoasterii sociale. Descoperirea mecanismului de rezonanta a neuronilor-oglinda a demonstrat ca sistemul motoriu, departe de a fi un simplu controlor al muschilor si executor al unor comenzi codificate in alta parte, este in masura sa implineasca functii cognitive care multa vreme au fost in mod eronat considerate apanajul proceselor psihologice si mecanismelor neurale de tip pur asociativ.
Ceea ce lipseste considera Dimitrios Kapogiannis si colegii sai de la National Institute of Neurological Disorders din Bethesda, autorii unui studiu dat publicitatii anul acesta cu privire la bazele neurologice ale credintelor religioase, este un model unitar al complexei experiente reprezentate de religiozitate. Bazandu-se pe o serie de analize facute la Baylor Institute for Studies of Religion din Houston, Kapogiannis afirma ca cele doua componente cheie ale acestui proces cognitiv sunt perceptia nivelului de implicare al lui Dumnezeu in realitate si functia lui punitiva: cel putin in Occident, unde divinitatea isi asuma in principal aceste doua roluri.
Pe scurt, dupa ce au supus un grup de voluntar rezonantei magnetice functionale, cercetatorii si-au facut o idee despre reteaua cerebrala activata in cursul unei experiente religioase: ariile prefrontale si frontale posterioare, unde atunci cand subiectii se gandesc la un Dumnezeu care interactioneaza cu omul., intra in actiune neuronii-oglinda.
Zonele cerebrale ale perceptiei emotionale se activeaza atunci cand voluntarii se gandesc la emotii divine (dragoste, furie) si este interesat de observat ca atunci cand voluntarii se gandesc la o doctrina religioasa si nu la o divinitate “umanizata”, se “inrosesc” zonele gandirii abstracte, dedicate intepretarii limbajului metaforic, ca in cazul oricarei alte notiuni “rupte” de realitatea perceputa.
In ultima instanta, potrivit studiului, fara dezvoltarea unui creier “social”, omul nu ar fi in masura sa conceapa divinul, iar creierul uman a fost astfel configurat incat sa faca divinul antropomorf in manifestarile sale, cel putin in cultura iudeo-crestina (grupul de cercetatori urmeaza a-si extinde studiul si la alte culturi pentru a vedea daca datele se suprapun).
Unii spun ca este un soi de “traducere” neurologica a ceea ce spunea pe vremuri filosoful german Ludwig Feuerbach: Dumnezeu nu este altceva decat esenta obiectivata a omului; adica nu Dumnezeu l-a creat pe om, ci omul creeaza ideea de Dumnezeu.
Cei mai fiorosi 10 asasini in slujba Mafiei
Posted by marginean ovidiu | Filed under 1
In cultura populara, prin intermediul melodiilor, al romanelor politiste, dar mai ales al numeroaselor filme hollywoodiene care i-au fost consacrate, Mafia a capatat o imagine aparent umanista, bazata pe mituri urbane ce-i confera onorabilitate si respect. De la pusti saraci, crescuti in cartiere marginase, care vedeau prin ea unica cale de a se impotrivi destinului mizerabil ce le fusese sortit, pana la intelectuali si oameni de afaceri care ovationau vointa de putere sau barbatia si caracterul darz al mafiotilor, Mafia, machiata pana la sufocare de industria de divertisment, a inflacarat generatii intregi – nu de putine ori, Capone, Dillinger sau Luciano au fost priviti ca niste adevarati eroi. Istoria reala a crimei organizate, asa cum incercam sa o povestim in articolele ce compun acest maraton, este, insa, cu totul alta.
E o istorie intunecata si sangeroasa, bantuita de cele mai abjecte si deviante trairi si comportamente umane. Pentru a fi facut mafioso, iar apoi pentru a accede pe scara ierarhica pana la titlul de capo, cineva era nevoit sa calce la propriu pe cadavre, pe zeci si sute de cadavre. Cu cat urca mai sus, cu atat carnagiul era mai cumplit, intrucat pozitia si afacerile trebuiau din ce in ce mai atent protejate. Astfel incat, fiecare mare cap mafiot a avut in subordine o adevarata armata de asasini.
In anii de glorie ai Mafiei, intre 1930 si 1940, in America, chiar ajunsese sa se vorbeasca despre o asociatie criminala profesionala, Murder, Inc. – cum a fost numita de presa sau The Combination – cum ii spuneau chiar mafiotii, care ar fi fost bratul armat al Sindicatului National al Crimei, gruparea de gangsteri intemeiata de Charley “Lucky” Luciano, Meyer Lansky si alti bossi mafioti care incercau sa reproduca sistemul piramidal sitotal al stavechii Cosa Nostra siciliene pe teritoriul SUA. Murder, Inc. a fost arcada care a strans sau a inspirat mare parte a celor mai fiorosi asasini mafioti, soldati fanatici ai bossilor sau, dupa cum veti vedea in unele cazuri, psihopati si ucigasi in serie care au gasit in razboaiele de strada mediul propice pentru a-si exprima nestingherit pornirile criminale.
Topul pe care vi-l prezentam in continuare, realizat pe baza numarului cunoscut sau estimat de crime comise de asasini, este unul relativ. Crima era o actiune obisnuita, cotidiana a vietii de mafiot – nici macar cei care si-au recunoscut singuri crimele, cum este ocupantul locului doi, care declara senin in fata politiei ca a ucis intre 100 si 200 de oameni, nu au tinut o socoteala exacta. Pe de alta parte, multe asasinate au avut loc in infruntari de grup, iar politiei nu i-a fost facil sa descopere de fiecare data cine a tras exact glontul care a adus moartea. Chiar si asa, acestia sunt cei mai fiorosi criminali care au servit intereselor Mafiei.
10.) Salvatore “Salvie” Testa (1956 – 1984)
Crime comise: peste 15
Afiliatie : Familia Scarfo (cea mai puternica banda criminala din Philadelphia)
Cel mai cunoscut asasinat: Rocco “Boom Boom” Mancini. In 1982, la un an dupa ce Mancini il omoara pe tatal lui “Salvie”, dinamitand restaurantul in care Testa Senior isi lua cina, Salvatore se razbuna impuscandu-l pe Mancini, intr-o parcare, de trei ori – in piept, in gat si in cap – si indesandu-i in gura trei pocnitori de Revelion pentru a ironiza specialitatea lui Mancini: explozibilii.
O fire extem de violenta, cunoscut si drept “Printul Incoronat al Mafiei din Philadelphia”, Salvatore intra de tanar in gratiile bossului suprem al Philadelphiei, Nicodemo Scarfo, ajutandu-l pe acesta in lupta pentru suprematie dintre familia Scarfo si familia Riccobene, razboi mafiot in care a comis numeroase asasinate. Este numit capola numai 26 de ani si devine tinta predilecta a killerilor trimisi de Riccobene. Supravietuieste de 17 ori incercarilor de asasinat, dar isi primeste lovitura de gratie in 1984, chiar de la Scarfo, care devenise temator cu privire la puterea din ce in ce mai mare pe care “Salvie” o acapara in familie.
9.) Joseph “The Animal” Barboza (1932 – 1976)
Crime comise: 26
Afiliatie: Familia Patriarca (care actioneaza in Providence, Rhode Island si Boston)
Cel mai cunoscut asasinat: Cornelius si Stevie Hughes. In 1966, cel mai bun prieten al lui Barboza, Vincent “The Butcher” Flemmi este aproape ucis intr-un schimb de focuri cu fratii Hughes. “The Animal” ii vaneaza pe cei doi vreme de aproape 6 luni de zile, interval in care tortureaza cu bestialitate si executa mai multi prieteni si membri ai familiei Hughes, pentru a afla locul in care se ascund. In cele din urma, ascunzatoarea din Boston a fratilor Hughes este dezvaluita, iar Barboza ii prinde si ii tortureaza cateva zile, inainte de a-i ucide.
Barboza, fost boxer profesionist, era extrem de violent si impulsiv, performand chiar acte de canibalism si necrofilie cu victimele sale. Porecla “The Animal” a capatat-o intr-un club din oraselul Revere din Massachussetts, cand a baut peste masura si patronul italian, un barbat in varsta, l-a poftit afara, iar Barboza a inceput sa-l palmuiasca. Henry Tameleo, un capo bastone (sef secund) al familiei Patriarca, i-a ordonat nervos: “Nu vreau sa-l mai palmuiesti pe acest om! Nu vreau sa-l mai atingi niciodata cu mana pe acest om!” Infuriat, Barboza s-a repezit asupra batranului, l-a muscat brutal de ureche, i-a sfasiat-o cu dintii, a mestecat-o si a inghitit-o. Apoi, a urlat la Tameleo: “Uite, nu l-am atins cu mainile!”. Foarte putine detalii se cunosc despre anii din urma ai lui Barboza; incepand cu 1967, devine informator F.B.I., iar in 1970 este primul mafiot care intra in deja faimosul Program de Protectie al Martorilor, dupa ce ajuta la condamnarea bossului suprem Raymond Patriarca si depune marturie impotriva a numerosi alti capi mafioti.
8.) Salvatore “Sammy The Bull” Gravano (1945 – )
Crime comise: 28
Afiliatie: Familiile Colombo si Gambino (doua dintre faimoasele cinci faminlii din NEW YORK )
Cel mai cunoscut asasinat: Frank Fiala. In 1982, Fiala, un traficant de droguri, ii face lui Gravano o oferta de 1.000.000 de dolari pentru preluarea Plaza Suite, unul dintre cele mai apreciate cluburi new yorkeze. Cei doi nu se inteleg in timpul tranzactiei, iar Fiala il ameninta pe Salvatore cu o mitraliera Uzi, il fugareste cu o pereche de caini Doberman si il umileste chiar in biroul lui Gravano din Plaza. “Sammy The Bull” reuseste sa fuga, isi cheama tovarasii si organizeaza o ambuscada, in urma careia lichideaza toti oamenii traficantului si il impusca pe Fiala in frunte si in ambii ochi, apoi loveste si scuipa cadavrul. In ciuda martorilor oculari, amicul Loborio “Louie” Milito isi marturiseste vinovatia si face inchisoare in locul lui Gravano pentru aceasta crima.
A pornit ca un marunt hot de buzunare al familiei Colombo si a ajuns mana dreapta a celebrului boss John Gotti, care l-a facut sotto capo (sef adjunct) si consigliere al familiei Gambino. In ciuda pozitiei inalte pe care o detinea Gravano in familie, sau poate tocmai de aceea, Gotti l-a folosit pentru a-si rezolva toate afacerile murdare. Desi “Sammy The Bull” a asasinat cu mana lui “numai” 28 de persoane, se banuieste ca a condus peste 100 de atentate pentru Gotti. In cele din urma, Gotti, Gravano si alti capi mafioti sunt arestati, iar dupa ce petrece un an si cateva luni in inchisoare, Gravano devine informator al F.B.I., in 1991 depunand marturie impotriva lui Gotti. A intrat in Programul de Protectie al Martorilor, si-a schimbat infatisearea, dar s-a deconspirat singur, dupa ce a hotarat sa acorde interviuri televizate, sa scrie carti memoriale si sa fie consultant pentru filme despre Mafie. Declara ca nu-i este frica de moarte si isi asteapta cu bratele deschise killerul despre care este convins ca a fost trimis dupa el.
7.) Frank “The Dasher” Abbandando (1910 – 1942)
Crime comise: 30
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: George Rudnick. Abe Reles, fost asasin in cadrul Murder, Inc. si intermediar intre aceasta asociatie si National Crime Syndicate, afla ca George Rudnick, un mare camatar din Brooklyn, devenise informatorul politiei si ii incredinteaza lui Abbandando misiunea de reducere la tacere a acestuia. Abbandando il ucide cu bestialitate pe Rudnick, folosind un satar si un cutit de spart gheata, cu ajutorul carora ii aplica 63 de lovituri, apoi ii zdrobeste capul cu un baros.
Abbandando a fost unul dintre cei mai prolifici criminali ai Murder, Inc. sau The Combination, cum mai era denumita reteaua de 250 de asasini platiti aflati in slujba Mafiei in anii ’30 ai secolului trecut. Intrucat pe atunci exista o adevarata inflatie de ucigasi, Abbandando ajunsese sa lucreze pentru sume mici (tariful sau nu depasea 500 de dolari), iar cele mai multe contracte le derula prin Abe Reles. Aceasta avea sa-i aduca si sfarsitul – in 1940, Reles, ajuns informator al politiei, il toarna pe Abbandando. Asasinul este condamnat, iar pe 19 februarie 1942, face cunostinta cu scaunul electric al celebrei inchisori Sing Sing.
6.) Harry “Pittsburgh Phil” Strauss (1909 – 1941)
Crime comise: 35
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: Irving “Puggy” Feinstein. Feinstein, un mafiot marunt implicat in jocurile de noroc ilegale, a incercat sa fure o afacere din acest segment care apartinea lui Albert Anastasia, unul dintre cei mai proeminenti mafioso ai familiei Gambino (avea sa ajunga si cap suprem al acesteia, in 1951). Anastasia l-a contactat pe Abe Reles, care la randul sau i-a incredintat contractul lui Strauss. Acesta l-a torturat in mod sadic pe Feinstein, legandu-l de un scaun si intepadu-l in diverse parti ale corpului cu un cutit de spart gheata, stangulandu-l de mai multe ori si dandu-i foc, intr-un sfarsit.
Harry “Pittsburgh Phil” Strauss a fost unul dintre cei mai sadici asasini in slujba Mafiei, fiind specialist in numeroase metode de tortura si omor. Se spune despre Strauss ca nu umbla niciodata cu o arma la el, daca nu avea un contract de killer de indeplinit, insa rareori il vedeai neinarmat. A avut aceeasi soarta ca si Abbandando – in urma depozitiei lui Reles a fost prins, incarcerat si executat pe scaunul electric de la Sing Sing.
5.) Abraham “Kid Twist” Reles (1906 – 1941)
Crime comise: in jur de 50
Afiliatie: Murder, Inc. (asasin platit, profesionist)
Cel mai cunoscut asasinat: Meyer, Irving si William Saphiro. Fratii Saphiro, simtindu-se amenintati de succesul fulminant pe care Abe il inregistreaza cu afacerea sa (jocuri de noroc cu masini mecanice, in estul New Yorkului), ii violeaza prietena pentru a-l intimida, apoi ii pregatesc o ambuscada. “Kid Twist” scapa miraculos si isi incepe razbunarea. Irving este prins dupa o urmarire spectaculoasa pe autostrada, batut pana la desfigurare si impuscat in cap. Doua luni mai tarziu, desi il cauta asiduu, Reles se intalneste intamplator cu Meyer, pe strada. Nu mai are vreme de “fineturi”, scoate pistolul si-l impusca direct in cap. Peste 3 ani, “Kid Twist” il gaseste si pe William; il rapeste de pe strada, il duce intr-o ascunzatoare unde-l bate crunt, apoi il baga intr-un sac si-l ingroapa de viu.
Abe Reles a fost cel mai fioros killer al Murder, Inc., totodata adunand in jurul sau cea mai dura si sangeroasa gasca de asasini de origine evreiasca din New York: Harry Maione, Frank Abbandando, Harry Strauss, Martin Goldstein, Irving Nitzberg, Philip Cohen, Louis Buchalter, Emanuel Weiss, Buggsy Goldstein si multi altii. Pentru toti acestia, Reles a fost “combinatorul”, cel care facea de obicei legatura intre “respectabilele” familii siciliene din New York si gangsterii cu care acestea isi savarseau afacerile murdare intre 1930 si 1940. Prins de politie in 1940, Reles isi da seama ca daca nu toarna, va ajunge in cel mai scurt timp pe scaunul electric. Marea sa greseala a fost aceea ca pe langa asasinii de rand cu care a lucrat, a dezvaluit politistilor si cine au fost angajatorii acestora, expunand mafioti si capi importanti ai celor Cinci Familii. Procesul acestora din urma trebuia sa inceapa pe 12 noiembrie 1941. Pentru a-si proteja interesele, Frank Costello, bossul familiei Genovese, ofera o recompensa de 100.000 de dolari pentru cine-l ucide pe Reles. Fostul asasin se afla tinut in secret, sub custodie, la hotelul Half Moon din Coney Island. In chiar dimineata zilei procesului, Reles este “ajutat” sa se sinucida printr-o saritura pe fereastra.
4.) Frank McErlane (1893 – 1932)
Crime comise: peste 60
Afiliatie: Banda Saltis-McErlane, AL CAPONE (CHICAGO)
Cel mai cunoscut asasinat: Spike O’Donnell. In 1925, in vremea Prohibitiei, in Chicago, banda lui Frank McErlane si Joseph “Polack Joe” Saltis intra in conflict cu cea condusa de O’Donnell pentru suprematia asupra banoasei afaceri clandestine cu alcool. Dupa un sangeros razboi de strada, care face zeci de victime in ambele tabere, Frank McErlane achizitioneaza o mitraliera prototip, cunoscuta drept Thompson, care avea sa ajunga faimosul “Tommy Gun”. Il urmareste cu masina pe boss-ul O’Donnell pana in fata unei farmacii, unde-l mitraliaza cu sange rece. Politia era atat de nefamiliara cu mitraliera incat in primul raport, la arma crimei este trecut “un tun automat de mici dimensiuni”.
Pornind ca un marunt hot de masini, Frank McErlane avea sa urce repede in ierarhia gangsterilor din Illinois si sa-si capete renumele de “cel mai brutal bandit inarmat care a apasat vreodata pe tragaci in Chicago”. El este cel care a introdus mitraliera Thompson in lumea interlopa (de fapt, inainte de McErlane nimeni nu mai trasese vreodata cu mitraliera in vreun oras), de atunci aceasta fiind nelipsita atat din arsenalul mafiotilor, cat si din cel al politistilor. Cu ajutorul mitralierii sale, McErlane a lichidat peste 30 de membri ai bandei rivale Sheldon, implicata de asemenea in comercializarea ilicita a bauturilor alcoolice in Chicago, si a executat numerosi alti indivizi pentru Al Capone, cu care avea o relatie de afaceri. De gloantele “Tommy Gun”-ului nu aveau sa scape nici nevasta sa, Elfrieda Rigus, sau cei doi caini ciobanesti germani ai cuplului. Pe 8 octombrie 1931, se aflau cu totii in masina; sotii erau beti si au inceput sa se certe. McErlane a oprit masina, a scos mitraliera si si-a executat cinic sotia, apoi si-a impuscat si cainii, deranjat de faptul ca acestia incepusera sa latre. Peste fix un an de zile de la aceasta crima, asasinul avea sa moara de pneumonie.
3.) Giuseppe ” Pino Scarpuzzedda” Greco (1952 – 1985)
Crime comise: in jur de 80
Afiliatie: Clanurile Greco si Corleonesi (Sicilia, Ciaculli si Palermo)
Cel mai cunoscut asasinat: Gen. Carlo Alerto Dalla Chiesa Alt asasinat celebru savarsit de Pino Greco este acela al boss-ului din Palermo, Rosario Riccobono. Acesta din urma a fost un puternic aliat al familiei Corleonesi, dar atunci cand si-a pierdut utilitatea, Salvatore Riina a hotarat sa se descotoroseasca de el, intrucat Riccobono ii stia secretele si slabiciunile. Prin urmare, l-a invitat pe Riccobono impreuna cu cei mai importanti opt oameni ai sai la un gratar, la tara. La sfarsitul mesei, in vreme ce savurau un vin rosu, cu totii erau asasinati, sub privirile lui Riina. Pino Greco l-a strangulat cu propriile maini pe Riccobono, apoi l-a dat de mancare la porci.
Giuseppe Greco este unul dintre cei mai prolifici mafioti sicilieni din toate timpurile. In copilarie si adolescenta, a fost un baiat extrem de inteligent, pasionat de latina si greaca, insa familia din care facea partea nu i-a dat libertatea de a-si urma propriul drum. Sustinut de Riina, incepand cu 1978, unchiul sau, Michele “il Papa” Greco, a ajuns chiar il capo di tutti capi, seful Cupolei – forul conducator al tuturor capilor Cosa Nostra. Astfel, Giuseppe Greco a urcat rapid in ierarhia Ciaculli, ajungand, de facto, capo al acesteia. Cu toate astea, spre deosebire de ceilalti sefi mafioti, a preferat sa faca intotdeauna “munca de jos” – in cazul de fata, sa-si ucida cu propriile maini adversarii, atat ai sai, cat si ai aliatilor Corleonesi. Devine prea ambitios si independent – “Bestia” Riina simte pericolul si trimite pe urmele sale doi mafiosi cu care Pino credea ca este prieten. Vincenzo Puccio si Giuseppe Lucchese nu dau gres – “Scarpuzzedda” este impuscat in propria casa.
2.) Giovanni “Il Porco” Brusca (1957 – )
Crime comise: intre 100 si 200, dupa propriile declaratii
Afiliatie: Clanul Corleonesi (Sicilia)
Cel mai cunoscut asasinat: Procurorul anti-MAFIE Giovanni Falcone .Alt asasinat celebru, care i-a scandalizat chiar si pe mafioti, este acela al lui Giuseppe Di Matto, un baiat de numai 11 ani. In 1992, tatal acestuia, Santo Di Matteo, facuse parte impreuna cu “Il Porco” din echipa care l-a eliminat pe Falcone. Fiind prins, Di Matteo senior a inceput sa dea detalii politistilor despre Brusca. Pentru a se razbuna, “Il Porco” il rapeste pe baiat si-l tine inchis intr-un beci vreme de 26 de luni, interval in care-l tortureaza sistematic si face numeroase fotografii grotesti pe care i le trimite lui Di Matteo, incercand sa-l forteze pe acesta sa-si retraga marturiile. In cele din urma, odiosul Brusca il stranguleaza pe baiat, apoi ii arunca corpul intr-un bazin cu acid, pentru a distruge dovezile.
Brusca, “un macelar salbatic, cu charisma si calitati incontestabile de lider” – cum a fost descris de Tommasso Busceta, cel mai important fost mafiot colaborator al Politiei din istoria Cosa Nostra – se trage dintr-o familie de mafioti din tata-n fiu, sta-strabunicul sau fiind un cunoscut capo din provincia siciliana Jato, iar tatal sau sfarsind in inchisoare cu o condamnare pe viata pentru 15 omoruri. Fiul sau i-a calcat pe urme, ajungand seful commando-ului mortii familiei Corleonesi, executand cu sange rece dusmanii lui Salvatore Riina si Bernardo Provenzano (succesorul lui Riina si al lui “Papa” Greco, il capo di tutti capi al intregii mafii siciliene, pana la arestarea sa din 2006). “Il Porco” este capturat in 1996, iar din 1999 i se recunoaste statutul de colaborator al politiei – marturiile sale ajutand la capturarea a sute de mafioti. Cu toate acestea, opinia publica si numerosi magistrati italieni sunt revoltati de ingaduinta de care se bucura astazi Brusca – un asasin multiplu care a torturat si ucis inclusiv copii este platit de statul italian si la 55 de zile de inchisoare are dreptul de a-si petrece o saptamana in libertate.
1.) Leoluca Bagarella (1942 – )
Crime comise: peste 300
Afiliatie: Clanul Corleonesi (Sicilia)
Cel mai cunoscut asasinat: Seful politiei din Palermo, Giorgio Boris Giuliano. In anii ’70, Giuliano, un inversunat luptator anti-Mafie, a inceput sa investigheze foarte amanuntit afacerile cu droguri in care Cosa Nostra (initial reticenta) se afunda din ce in ce mai adanc. In 1979, Giuliano a facut chiar o vizita la cartierul general F.B.I. din Quantico, Virginia, pentru a se consulta cu expertii americani. Intors din SUA, comisarul a facut rost prin metode specifice de o serie de documente care dovedeau ca bancherul Michele Sindona spala banii Mafiei proveniti din vanzarea de heroina prin tranzactii intre Banca Vaticanului si Banca Amincor din Elvetia. Se crede ca Giuliano era pe cale sa descopere una dintre cele mai mari afaceri mafiote din istorie, o adevarata caracatita formata din zeci de traficanti de droguri, mafioti, politisti, bancheri, clerici si oameni politici. Nu a mai apucat. In dimineata zilei de 21 iulie 1979, in timp ce savura un espresso la barul Lux din Palermo, a fost impuscat mortal de catre asasinul Corelonesilor, Leoluca Bagarella, probabil cel mai mare ucigas din toate timpurile aflat in slujba Mafiei.
La fel precum “Il Porco” Brusca, si Leoluca Bagarella provine dintr-o straveche familie mafiota, afiliata Corleonesilor. De altfel, in 1974, Salvatore Riina se insoara cu Ninetta, sora lui Bagarella si devine capo al familiei Corleonesi, iar daca pana atunci Leoluca fusese un mafiot marunt, statutul de cumnat al lui Riina si prietenia dintre cei doi il propulseaza in cercurile inalte ale Cupolei, de unde primeste cele mai discrete comenzi de asasinat. Fostul mafiot Tommaso Buscetta, care l-a cunoscut bine pe Bagarella, spune ca acesta “avea probleme mintale, era un adevarat psihopat care nu apartinea speciei umane; absolut toata lumea, pana si Riina, se temea de ferocitatea lui diabolica.” De altfel, unul dintre nepotii lui Buscetta a fost macelarit de Bagarella, dupa ce Tommaso a inceput sa colaboreze. Dupa arestarea lui Riina, in 1993, Bagarella a incercat sa i se opuna lui Bernardo Provenzano, dar factiunea sa a pierdut, iar temutul ucigas a stat ascuns doi ani. Ultima victima a lui Leoluca a fost chiar nevasta sa, vina ei fiind aceea de a fi sora cu un pentito, un mafiot care incepuse sa colaboreze cu autoritatile. Bagarella a fost arestat in 1995, iar de atunci isi ispaseste condamnarea pe viata.
AVEM TIMP?
Posted by marginean ovidiu | Filed under Uncategorized
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare, avem
timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile, avem timp sa
sfaramam un vis si sa-l reinventam, avem timp sa ne facem prieteni,
sa-i pierdem, avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem
timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem. Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta, murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face
este
sa fii o persoana iubita. Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie Altora s-ar putea sa nu le pese. Am
invatat ca dureaza ani sa castigi incredere si ca doar in cateva
secunde
poti sa o pierzi.
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa
faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci.
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la
distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta
personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede…
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti
sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit..
Spiritualitate vs Bogatie
Posted by marginean ovidiu | Filed under Uncategorized
“Era odata un calugar care traia langa un rau. In fiecare zi pescuia si le oferea celor flamanzi ceea ce prinsese – tot ceea ce pastra pentru el era un singur cap de peste, cu care-si facea o supa, seara.
Intr-o zi, unul dintre invataceii sai i-a spus ca va calatori catre muntele sfant. Dascalul era foarte fericit si l-a rugat pe elevul sau sa-l viziteze pe batranul sau maestru si sa-i ceara ajutorul.
- Intreaba-l de ce m-am blocat in practica mea spirituala, a spus el.Elevul si-a inceput calatoria. Atunci cand a ajuns la poalele muntelui sfant, el l-a intrebat pe un hangiu:
- Unde traieste maestrul?
- El traieste pe varful muntelui. Livezile pe care le vezi sunt livezile lui. Cirezile de vaci sunt ale lui. De asemenea si ogoarele plantate cu grau si orz.
Calatorul era uimit ca un maestru spiritual este atat de bogat. In timp ce urca pe munte, s-a oprit si a vorbit cu unul dintre gradinari, care i-a confirmat ca erau cu adevarat livezile maestrului.
Cand a ajuns pe varful muntelui, el a gasit un castel maret. A batut la usa, iar sotia maestrului l-a poftit inauntru. In timp ce ii oferea un festin cum nu mai vazuse pana atunci, ea l-a informat ca sotul ei va veni mai tarziu.
Spre inserat, maestrul a venit intr-o caleasca trasa de patru cai si condusa de un vizitiu. El i-a urat bun venit calatorului si a intrebat despre vechiul sau elev. Calatorul i-a spus:
- Profesorul meu m-a implorat sa va cer ajutorul. El doreste sa stie de ce s-a blocat in practica sa spirituala.
Maestrul a inchis ochii pentru un moment, apoi i-a redeschis si a spus:
- Aha! Este din cauza ca e prea materialist!
Calatorul era sigur ca batranul gresea. Dar maestrul i-a zis:
- Nu. Spune-i exact ce ti-am spus.
Si i-a urat calatorului drum bun spre casa. La intoarcere, calatorul s-a apropiat de calugarul pescar si i-a spus:
- Am vesti de la maestrul tau, dar cred ca trebuie sa fie o greseala. El a spus ca motivul pentru care esti blocat este faptul ca esti materialist.
Calugarul a stiut imediat ca acesta este adevarul.
- Da, a exclamat el, bineinteles!
Calatorul era mirat.
- Cum se poate asa ceva? La urma urmei, tu ai renuntat la tot.
- Aici e problema, a raspuns calugarul. Seara, atunci cand imi gatesc supa din capul de peste, nu ma pot gandi la altceva decat la restul de peste pe care l-am dat. Pe de alta parte, maestrul stia ca el personal nu este atasat de posesiunile sale si nici definit de bogatia pe care o avea.”
SIDA : IN LIES WE TRUST
Posted by marginean ovidiu | Filed under Uncategorized
Este un caz cu atatea necunoscute incat, prin comparatie, asasinarea lui Kennedy mai ca pare un banal proces de conducere sub influenta alcoolui, aflat pe rol la un tribunal districtual din Statele Unite. Sa fie oare SIDA “gaselnita” perfecta in domeniul razboiului biologic?, se intreaba Jonathan Vankin si John Whalen, autorii cartii “Cele mai mari 80 de conspiratii din toate timpurile”.
Cauza general acceptata a SIDA este virusul HIV (Human Immunodeficiency Virus – Virusul imunodeficientei umane), “descoperit” in 1984 de dr. Robert Gallo si, mai mult sau mai putin concomitent, de o echipa de savanti francezi (doctorii francezi l-au acuzat pe Gallo, dupa cat se pare cu o oarecare justificare, ca le-ar fi furat rezultatul cercetarilor – dar aceasta este o alta conspiratie, si oricum, pana la urma cercetatorii au facut pace, impartindu-si gloria”).
Potrivit lui Vankin si Whalen, prima acuzatie cu privire la legatura dintre SIDA si armele biologice a aparut in Patriot, un ziar din New Delhi, India. Un articol din 4 iulie 1984 cita articole dintr-o publicatie oficiala a Armatei SUA cu privire la “influente naturale si artificiale asupra sistemului imunitar uman”. Publicatia indiana relata ca oamenii de stiinta de la Fort Detrick (pana in 1969 cunoscut ca Laborator pentru armamente biologice al Armatei) s-ar fi aventurat in profunzimile Africii in cautarea “unui virus puternic care ar putea sa nu se gaseasca in Europa sau Asia”. Datele obtinute din aceasta cercetare “ar fi fost analizate la Fort Detrick si rezultatul ar fi fost izolarea unui virus care provoaca SIDA”.
Guvernul SUA a reactionat imediat, etichetand articolul drept manipulare a URSS-ului, ceea ce nu a impiedicat reluarea virulenta a articolului in media sovietica. O caricatura din ziarul Pravda, in care era infatisat un doctor cocotat pe o gramada de cadavre, dand unui unui general un recipient pe care scria virus SIDA, a provocat un protest din partea ambasadei SUA la Moscova, dar abia cand un important ziar britanic a raspandit povestea prin paginile sale de tabloid, autoritatile americane au inceput sa reactioneze.
Made in USA
Jacob Segal, profesor doctor in biologie la universitatea Humboldt, Germania, se numara printre primii oameni de stiinta convinsi ca SIDA a fost creata in laboratorul de la Fort Detrick, Maryland. Impreuna cu sotia lui, Segal si-a publicat descoperirile in 1986, intr-un opuscul polemic intitulat “AIDS: o boala produsa in America ”. El a incercat sa demonstreze ca virusul imunodeficientei (HIV), despre care multi oameni de stiinta cred ca evolueaza in SIDA, este aproape identic cu alte doua virusuri: VISNA, o boala mortala ce ataca oile, dar nu si omul, si virusul leucemiei celulelor T (HTLV-1), care desi nu este mortal, este foarte infectios la om. In lucrarea sa, Segal afirma ca in laboratorul de maxima siguranta de la Fort Detrick a fost realizata uniunea virusurilor VISNA si HTLV-1, creandu-se o arma biologica artificiala, mortala si cu grad ridicat de contagiere. Adica HIV, virusul pus la punct intre sfarsitul anului 1977 si primavara lui 1978.
De asemenea, Segal respingea teoria conform careia SIDA ar fi aparut in mod natural in urma contactului dintre oameni si cimpanzei in Africa, subliniind faptul ca initial cocktailul a fost testat pe detinuti, convinsi sa-si dea acceptul de a participa ca voluntari la experiment in schimbul punerii in libertate. Intrucat simptomele bolii nu s-au manifestat inainte de 6 luni, testele au fost considerate un esec, iar detinutii au fost eliberati. Unii dintre ei erau homosexuali, atragea atentia Segal, si ajunsi la New York au transmis boala mai departe in cercul gay-lor newyorkezi. Aici, in 1979 avea sa se manifeste primul caz confirmat de SIDA, iar boala sa inceapa a se raspandi cu repeziciune. Argumentele familiei Segal au constituit baza pentru mare parte din discutiile ce au urmat cu privire la teoria armei biologice SIDA.
Stiinta in slujba razboiului
Potrivit cercetarilor istoricului german Wolfgang Eggert, atat SIDA, cat de altfel si SARS-ul, sunt arme biologice inventate in laboratoarele de maxima siguranta americane in vederea exterminarii de fiinte umane. Ceea ce spune el (in cartea “Die geplanten Seuchen – Aids, Sars und die militärische Genforschung”) pare aproape incredibil. In 1969, Departamentul Apararii din Statele Unite ar fi cerut Comisiei Senatoriale un credit de 10 milioane de dolari destinat cercetarilor in vederea dezvoltarii unui nou virus in masura sa distruga sistemul imunitar uman, si impotriva caruia sa nu existe terapie. In discursul tinut in fata membrilor Comisiei, expertul militar Donald McArthur si-ar fi argumentat cererea astfel: “...intre 5 si 10 ani, cel mai probabil va fi posibila crearea unui nou microorganism infectiv ce ar putea sa fie diferit din anumite aspecte importante de oricare alt agent cunoscut…” .
Conform directorului adjunct al Departamentului de cercetare de la Pentagon, “detinerea acestui virus ar conferi Statelor Unite suprematia militara absoluta”. Si pentru ca de cele mai multe ori scopul scuza mijloacele, creditul ar fi fost acordat, iar cercetatorii cei mai capabili – printre care si Robert Gallo, “inventatorul” HIV-ului -, s-ar fi pus pe treaba (zece ani mai tarziu aveau sa apara primele cazuri de SIDA in Statele Unite). In februarie 1987, colonelul David Huxsoll, luat de val in timp ce discuta despre acuzatiile referitoare la arma biologica SIDA, a lasat sa-i scape o informatie ciudata: “Studiile efectuate in laboratoarele armatei au aratat ca virusul SIDA ar fi un agent extrem de eficient pentru razboiul biologic”, a spus colonelul. Care studii?! Huxsoll a dezmintit ulterior ca ar fi facut o asemenea declaratie, reporterul care a consemnat-o sustine in continuare ca acesta ar fi facut-o.
Ce se ascunde in spatele SIDA?
Unii au vorbit de exterminare, de conjuratie impotriva unei parti “incomode”a umanitatii…s-a spus ca drogatilor le-ar fi fost furnizata heroina in mod convenabil combinata cu substante ce distrug sistemul imunitar, in vreme ce homosexualii si africanii ar fi fost infectati prin intermediul vaccinarilor in masa, sub pretextul protejarii lor de alte maladii . S-a mai spus si ca de multa vreme “factiunile” cele mai reactionare din lumea politica si religioasa se aflau in cautarea unor pretexte stiintifice de care sa-si ancoreze ofensivele lor puritane si restauratoare. O primatentativa ar fi fost realizata la finele anilor ’70, prin avalansa de informatii cu privire la bolile venerice. SIDA insa a reprezentat ocazia de aur: o boala nu numai cu transmitere sexuala, dar si mortala si invulnerabila la arsenalul medical existent. Ce mai, o boala inventata pe gustul sexofobilor de pretutindeni, un aliat imbatabil intr-o epoca in care incepeau sa devina o amenintare marile explozii demografice din sudul planetei: infailibila in a tine in frau nasterile (doar se trasmite prin raporturi sexuale) si a semana moarte in randul gay-lor si al dependentilor de droguri, categorii privite dintotdeauna cu dispret.
Prima manifestare a SIDA in America a coincis cu lansarea de catre “reaganism” si sustinatorii lui a unui atac dur impotriva homosexualilor. Ca atare, teoria armei biologice pleaca de la premiza ca homosexualii ar fi fost vizati pentru a fi distrusi sau cel putin pentru a fi transformati intr-un fel de “tapi ispasitori”. Cum? In 1978, peste o mie de barbati adulti homosexuali poligami au fost vaccinati experimental impotriva hepatitei B, prin bunavointa Institutului National pentru Sanatate si a Centrelor pentru Controlul Imbolnavirilor. In decurs de 6 ani, 64% dintre acestia au capatat SIDA. Dar si sa fie o coincidenta e posibil, chiar probabil, riposteaza cei care cred ca din punctul de vedere al transmiterii SIDA, barbatii adulti homosexuali si poligami sunt predispusi la aceasta boala oricum.
“Follow the money”
Indignati de colosala mistificare si speculatie improvizata in jurul SIDA sunt in ultimii ani tot mai multi medici si experti din domeniu: s-a creat o miscare de protest in toata regula cu privire la teoria oficiala la care au aderat peste 700 de virusologi, epidemiologi si alti specialisti de renume din 23 de tari, printre care si 3 laureati ai Premiilor Nobel. Teoria oficiala nu este nici in prezent in masura sa explice in ce mod virusul HIV poate provoca bolile ce ii sunt imputate. SIDA este descrisa drept o boala infectioasa provocata de virusul HIV, ce distruge treptat celulele sistemului imunitar, lasand organismul fara nicio aparare in fata unor boli “oportuniste”. Doar ca sub “palaria” SIDA se aduna maladii eterogene si disparate; boli ce sunt asociate intre ele doar atunci cand rezultatul testului HIV este pozitiv. Iar seropozivitatea ar constitui semnalul unei boli perverse, progresive, inexorabile in majoritatea cazurilor.
“Misterul din jurul acestui virus blestemat este consecinta inevitabila a acelei subventii de 2 miliarde de dolari alocata cercetarii SIDA in fiecare an. Daca am lua oricare alt virus si am cheltui 2 miliarde de dolari anual pentru a-l studia, fiti siguri ca si acel virus ar produce mistere cu toptanul”, este parerea biochimistului Kary B. Mullis, laureat al premiului Nobel pentru Chimie in 1993.
7 argumente in sprijinul conspiratiei
1. Absenta oricarei legaturi intre rezultatele testului HIV si SIDA:
O particularitate a bolilor infectioase virale este ca au o cauza unica (virusul), si evident nu se pot declansa in lipsa acestuia din organism (dupa cum nu poate exista varicela fara virusul varicelei, hepatita fara virusul hepatitei si asa mai departe). Literatura medicala a inregistrat insa mii de cazuri de SIDA seronegativi (prezentau simptomele SIDA, dar testul era negativ), si seropozitivitate in absenta SIDA.
Reactia la test, in mod evident capricioasa, este adeseori asociata unei cresteri (nespecifice) a imunoglobulinelor, ce poate surveni in multe alte situatii: in bolile autoimune, in cazul infectiilor cronice, al malariei, parazitozelor, dar uneori si din cauza unei banale vaccinari anti-gripale.
2. SIDA nu se comporta ca restul bolilor infectioase cu grad ridicat de contagiere:
In pofida alarmismului, unii spun ca SIDA a ramas o boala specifica unor grupuri in care sunt prezenti factori de risc foarte precisi: cel al dependentilor de substante si al homosexualilor; boala vizandu-i cu precadere pe utilizatorii de droguri multiple, cocaina, extasy, alcool si nitriti administrati pe cale inhalatorie in doze puternice (nitritii sunt substante foarte reactive, provoaca depresia sistemului imunitar si sunt utilizati pentru efectul lor afrodiziac si ca relaxant al sfincterelor).
3. Nu exista studii care sa demonstreze ca SIDA este cauzata de HIV:
Kary Mullis, inventatorul PCR (Reactia de Polimeraza in lant) a solicitat mai multor virusologi si epidemiologi sa-i indice referinte bibliografice in masura sa explice mecanismul prin care HIV provoaca SIDA. Niciunul nu a putut face acest lucru.
4. Definitia bolii:
Cuprinde un numar foarte ridicat de boli deja cunoscute, circa 29 la ora actuala. Ele nu sunt insa intotdeauna asociate imunodeficientei.Sunt definite SIDA doar in cazul in care testul HIV este pozitiv. De exemplu, daca un om are tuberculoza si rezulta a fi seropozitiv, atunci se numeste ca are SIDA; daca in schimb are tuberculoza, dar testul este negativ, atunci nu are “decat tuberculoza”.
5. Incubatie misterioasa:
Toate bolile infectioase virale, cu rare exceptii, au o perioada de incubatie scurta, de cateva zile sau saptamani. Cea a virusului care provoaca SIDA a fost calculata initial in jurul a 18 luni, pentru a fi ridicata apoi de la an la an (in 1992 a atins 10-14 ani).
6. Paradoxul prostituatelor:
Practicantele celei mai vechi meserii din lume nu aveau cum sa nu devina tinta campaniilor propagandistice ale celor insarcinati cu protectia sanatatii noastre fizice si morale. In mod curios insa, cu trecerea anilor, s-a observat ca rata seropozivitatii in cazul acestei categorii era extrem de scazuta. La 31 martie 1995, din 27.043 cazuri doar 22 priveau prostituate care nu erau dependente de droguri (neexistand vreo legatura cu protectia utilizata la “locul de munca” intrucat aceleasi prostituate prezentau o rata ridicata de infectii cu transmitere sexuala).
7. Terapia cu AZT:
Sintetizat in 1964 ca medicament antitumoral, a ramas neutilizat timp de 20 de ani dupa ce s-a constatat in cadrul unor experimente ca soarecii cu leucemie tratati cu el mureau pe capete, in numar mult mai mare decat cei netratati deloc. De ce atunci acest medicament atat de toxic, cancerigen si lipsit de efecte benefice continua sa fie administrat? Cel mai bine trebuie sa stie Wellcome, compania farmaceutica producatoare.
In luna decembrie a anului trecut, OMS a dat publicitatii noile rapoarte cu privire la SIDA. Numarul persoanelor infectate cu HIV la nivel global se apropie de 33 milioane. In Romania statisticile arata ca peste 11.000 de oameni sunt infectati cu HIV si de la an la an apar cel putin 240 de noi cazuri.
FLORUL OTRAVA NOSTRA CA DE TOATE ZILELE
Posted by marginean ovidiu | Filed under Uncategorized
Daca la istorie am invatat despre otravirea fantanilor ca mijloc eroic de aparare a stramosilor nostri in fata invadatorilor, o presupusa otravire contemporana a apei potabile cu o substanta cu efect insidios, menita sa ne faca usor de controlat si de stapanit, pare o poveste intr-adevar zguduitoare – numai buna pentru a fi subiectul unei teorii a conspiratiei.
Fluorul – cel mai bun prieten al dintilor?
De ani de zile ni se spune ca fluorul este bun pentru sanatatea noastra; mai precis, pentru sanatatea dintilor nostri. Fluorul intareste smaltul dintilor ceea ce, spun specialistii, inseamna mai putine carii. De aici si pana la masura de a fluoriza apa de baut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesara pentru protectia danturii era un pas destul de mic. Pas care, in unele tari, a fost deja facut. Cu consecinte grave, sustin cativa experti si, mai ales, cu intentii odioase, sustin adeptii teoriilor conspiratiei.
Incepand din anii ‘40, in SUA si Canada, apa potabila a fost, in mare parte, fluorizata prin adaugarea de fluorura de sodiu. Masura a fost implementata in urma unei campanii agresive care urmarea sa convinga populatia de beneficiile adaugarii substantei in apa. Fluorul a devenit deodata elementul-minune care ne putea scapa de carii. Inclus in pastele de dinti, in apele de gura si, in cele din urma, in apa pe care o bea toata lumea, de la bebelusi pana la varstnici, fluorul ar fi urmat sa imbunatateasca sanatatea dentara a tuturor acestor norocosi beneficiari. Aici incepe, spun luptatorii impotriva uneltirilor, ticaloasa conspiratie careia ii suntem inca victime. Pentru ca despre efectele nocive ale “elementului F” asupra sanatatii, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosita, si despre necesitatile stringente care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai tarziu, au inceput sa se auda glasuri – din lumea stiintifica – afirmand ca fluorizarea apei nu numai ca nu ar imbunatati in vreun fel sanatatea cuiva, dar contribuie la cresterea riscului unor afectiuni. Doza optima de fluor ar fi, dupa cifrele oficiale, de 1 ppm (parti per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinsi ca e vorba despre complot afirma ca, in unele zone ale Americii de Nord, fluorul se gaseste in apa in doze de 2-3 ori mai mari. De ce?
Asa cum era de asteptat, informatiile se bat cap in cap. Exista studii care arata ca fluorul intareste, intr-adevar, smaltul dintilor si reduce riscul aparitiei cariilor la copii, dupa cum exista si studii care au demonstrat ca afecteaza negativ sanatatea dintilor, care nu e legata doar de smalt; in plus, are efecte nocive asupra sistemului osos.
In fond, ei ne doresc binele – sau nu?
Artizanul marii conspiratii este considerat Gerald J. Cox, un om de stiinta care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizarii fluorului in lupta impotriva cariilor. Ceea ce nu stia lumea era ca dl Cox era platit de o companie metalurgica, specializata in producerea aluminiului, companie care, ca si altele din acelasi domeniu, se confrunta in anii ‘30 cu o mare problema: cum sa scape de marile cantitati de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului? Unul dintre aceste deseuri era fluorura de sodiu. O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide si insecticide – pe intelesul tuturor: otravuri pentru gandaci si pentru sobolani – dar inca ramanea in stoc o cantitate mare de fluorura de care fabricantii trebuiau cumva sa scape. Teoria conspirationista afirma ca, de fapt, fluorizarea pe scara larga a apei potabile a fost o marsava uneltire orchestrata de mari intreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finantat de cei care pot obtine totul cu bani. Acestia au gasit o valoare de intrebuintare deseurilor de fluorura de sodiu, fara a-si face nici un scrupul cu privire la sanatatea celor pe care ii otraveau astfel.
Si asa se face ca firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producatoare de aluminiu, ar fi finantat – conform teoriilor conspirationiste – cercetarile asupra apei fluorizate si a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizarii apei potabile. (Trebuie spus ca, la ora actuala, fluorura de sodiu mai este folosita doar in mica masura pentru fluorizarea apei, fiind inlocuita, intre timp, de alti compusi care contin fluor. In schimb, este inca prezenta in pastele de dinti.)
Aceleasi teorii aduc argumente in privinta pericolelor ingerarii de fluor, punand accentul pe toxicitatea sa si pe efectele nocive, pe termen lung, asupra sanatatii, efecte despre care publicul stie prea putin. Ei citeaza in primul rand un studiu foarte amplu, realizat la sfarsitul anilor ‘80 pe 39.000 de copii americani, studiu care a aratat ca nu au aparut diferente semnificative in ceea ce priveste numarul de carii intre copiii care bausera si cei care nu bausera apa fluorizata. Deci, fluorul n-ar avea mult laudatul efect de a preveni aparitia cariilor. In schimb, specialistii afirma ca supradozarea fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri continute in apa de baut, determina aparitia fluorozei dentare, o afectiune caracterizata prin fragilizarea dintilor si aparitia de pete pe suprafata lor. Riscul e si mai mare in conditiile in care consumului de apa fluorizata i se adauga alte surse de fluor: suplimente cu fluor (ce-i drept, prescrise adesea copiilor inca din pruncie) sau expunerea la poluarea produsa de carbunele cu continut mare de fluor.
Ulterior, au inceput sa circule si informatii privind potentialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii ar fi demonstrat ca exista o legatura intre fluor si fracturi: ingestia fluorului in cantitati mari fragilizeaza oasele, marind riscul de fracturare a acestora. Ca si cum nu era de ajuns, se vehiculeaza, mai nou, informatii asupra unor posibile efecte ale fluorului asupra creierului si, implicit, a comportamentului uman. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat intr-o carte a sa faptul ca fluorul ar fi folosit pentru a tine sub control populatia, impiedicand-o sa devina prea violenta. Cetatenii tarilor in care se practica fluorizarea apei potabile ar fi asadar, un fel de cobai.
Jurnalistul citeaza marturia lui Ian E Stephen, specialist in efectele fluorului asupra sanatatii, care a afirmat ca in timpul mandatului primului ministru Margaret Thatcher, in Irlanda de Nord continul de fluoruri din apa potabila a crescut de trei ori si ca acest lucru ar fi fost facut intentionat, in incercarea de a linisti populatia turbulenta si de a tine astfel situatia sub control. Metoda si-ar avea originea, dupa opinia lui David Heylen Campos, in cercetarile efectuate in lagarele de concentrare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand nazistii au adaugat in hrana detinutilor mici cantitati de fluor pentru a-i linisti si a-i mentine intr-o stare de letargie mentala care ii impiedica sa se revolte. Jurnalistul afirma ca, de altfel, si unele medicamente utilizate azi in ospicii si aziluri de batrani contin fluor – probabil in acelasi scop: linistirea pacientilor si mentinerea lor in stare de supunere si sub control.
Stia guvernul american, se intreaba David Heylen Campos, care erau efectele negative ale fluorului asupra sanatatii? Au fost ascunse deliberat aceste informatii pentru a proteja sinistra conspiratie la scara nationala? Nu exista un raspuns convingator, raspunde jurnalistul, care ne indeamna totusi sa cantarim cu grija ce se ascunde in spatele amplelor campanii care ne indeamna sa bem apa fluorizata sau sa ne spalam pe dinti cu pasta de dinti care contine fluorura de sodiu… substanta folosita la fabricarea otravii pentru sobolani.
